Mutatul poate fi descris ca fiind stresant, haotic și extrem de obositor. Totuși, chiar și un proces complicat cum este cel de a te muta dintr-o locuință în alta se poate transforma într-unul simplu și ordonat, dacă îți planifici cât de mult posibil, din start.
Pentru aceasta, am venit în întâmpinarea ta cu o serie de sugestii, pe care îți recomandăm să le iei în considerare înainte de a face marele pas, pentru a te putea organiza și a termina cât mai repede.
Creează o listă cu lucruri de făcut
Mutatul nu implică doar transportarea unor lucruri dintr-o casă în alta, ci și o mulțime de alte aspecte de luat în calcul, precum bugetul pe care îl ai la dispoziție, transport mobilă ieftin, curățenie, oameni pentru a căra, sesiuni de cumpărături la magazinele pentru casă și multe altele.
Încearcă să notezi pe o hârtie sau în telefonul mobil, cât mai multe dintre ideile care îți trec prin cap sau planurile pe care îți dorești să le pui în aplicare, legat de mutat. Astfel le vei putea organiza mai ușor, pentru a optimiza întregul proces.
Scapă de dezordine
Cu siguranță nu îți dorești să iei cu tine în noua locuință absolut toate lucrurile pe care le deții în prezent. Unele dintre ele nu sunt potrivite din punct de vedere al stilului sau poate că nu le mai folosești de ceva timp. Sfatul nostru este să încerci să sortezi cât mai bine tot ce ai. Ce nu îți mai dorești poți arunca, vinde sau dona, în funcție de preferințe.
Această etapă te poate ajuta să economisești timp și bani mai târziu, când va trebui să transporți totul din punctul A în punctul B. Tot acum este momentul ideal pentru a lua în considerare bugetul disponibil pentru cumpărături, pentru a decide mai ușor ce anume păstrezi și ce nu.
Cere ajutorul celor apropiați
Dacă vrei să faci puțină economie, poți apela la cunoscuți pentru a te ajuta să te muți. Cere sprijinul prietenilor, familiei și tuturor celor care crezi că ți-ar putea oferi o mână de ajutor la împachetat, etichetat sau transportat, fără să aștepte o răsplată financiară la final.
Asigură-te că fiecare duce la bun sfârșit o sarcină conform planului realizat în prealabil, pentru a evita orice încurcătură și a te asigura că timpul este de partea voastră. Astfel totul va decurge mai ușor, rapid și fără incidente.
Etichetează cutiile
În primul rând trebuie să faci rost de suficiente cutii pentru a începe procesul de împachetare. Pe acestea le poți obține în mod gratuit, de la magazinele din apropiere sau le poți achiziționa de la magazinele specializate în mutări.
După ce începi să împachetezi, nu uita să adaugi etichete care să-ți indice conținutul fiecărei cutii sau să scrii cu un marker direct pe suprafața lor. Astfel vei ști mereu unde îți sunt ustensilele de bucătărie sau unde ai împachetat hainele de iarnă.
Acordă atenție sporită obiectelor fragile
Să te asiguri că obiectele fragile sunt protejate mult mai bine decât restul, îți poate consuma timp suplimentar, dar, la final te vei bucura că toate posesiile tale ajung la destinație în stare perfectă. Pentru asta vei avea nevoie de multă folie cu bule și prosoape sau bucăți de material moale, în care să înfășori vesela, vazele sau alte obiecte care s-ar putea sparge.
Estimează corect timpul necesar
Suntem siguri că vrei să te muți în cel mai scurt timp cu putință, dar trebuie să fii realist. Procesul de mutare consumă destul de mult timp și este obositor. Încearcă să nu te suprasoliciți și să nu ceri imposibilul de la tine. În plus, pot apărea întotdeauna situații neprevăzute, care îți pot afecta estimările.
Apelează la o companie pentru mutat
Cu siguranță nu vei putea de unul singur să îți transporți toate obiectele, așa că ar fi mai bine să apelezi la o companie care oferă servicii de mutări locuințe. Astfel vei economisi timp și vei reduce nivelul de stres, fără să cheltuiești prea mulți bani.
Fii fără grijă, mutatul nu este atât de greu pe cât pare. Trebuie doar să iei în calcul toate cele mai sus menționate, să îți faci un plan și să te înarmezi cu foarte multă răbdare și ajutor din partea celor apropiați.