De ce procesul de recrutare nu ar trebui să dureze așa de mult

Dacă te-ai aflat în situația de a-ți căuta un nou job, cu siguranță ai observat că politica de angajare a anumitor firme pare că nu este la zi cu piața muncii.

Interviurile lungi, compuse din mai multe părți și testele pe care le dau persoanelor intervievate nu își au în majoritatea cazurilor sensul și îi face pe aceștia să își piardă interesul de a mai lucra vreodată pentru compania respectivă.

Desigur, câteva interviuri lungi își au rostul în funcție de industrie. Cu toate astea, eu mă refer la situațiile în care chiar și content writeri cu sute sau poate chiar mii de articole publicate mai trebuie să treacă printr-un proces de recrutare care presupune scrierea a câtorva articole pentru brand și intervievarea de către mai multe persoane.

Sunt companii care, pe posturi de Social Media, îți cer planificarea pentru un cont de Facebook/Instagram pe o perioadă de cel puțin o lună cu exemple clare. Asta înseamnă câteva zile bune de muncă în care practic construiești conținutul paginii respective și nu primești nimic în schimb. În cazul unui freelancer, prețul pentru un plan de genul variază de la 100 la câteva sute de euro.

Dar acestea sunt opiniile mele personale. Haide să vorbim și de partea obiectivă:

Trăim în secolul vitezei și totul se întâmplă mult prea rapid în jurul nostru pentru a mai aștepta răspunsuri care par că nu mai vin. Majoritatea celor care vor să schimbe locul de muncă o fac cu scopul de a-și îmbunătăți calitatea vieții și nu vor aplica la un singur anunț de angajare.

Așadar, un recruter poate găsi persoana perfectă pentru job doar ca să afle că aceasta deja a acceptat altă ofertă din cauza faptului că a durat câteva săptămâni să primească răspunsul după interviu.

Pe de altă parte există și problema testelor inutile care nu fac decât să respingă candidați capabili să facă munca pentru care sunt angajați. Cel mai bun exemplu este cel de mai sus, de ce trebuie ca un content writer cu ani de experiență și sute de materiale publicate să mai dea teste când soluția ar fi ca cei de la HR să citească acele materiale și să ia decizia pe baza a ceva ce este publicat deja.

Firma trebuie să lase o impresie bună

Impresia pe care firma o lasă asupra candidaților prin procesul de recrutare trebuie să fie bună. Spre exemplu, Amazon are o politică de recrutare foarte rapidă datorită faptului că cei care aplică la job le sunt și clienți și țin la imaginea de brand.

Prin urmare, interviul trebuie să decurgă rapid și persoanele intervievate să fie anunțate de o dată fixă la care vor primi răspunsul final (chiar și sub forma: dacă vei fi acceptat, te anunță, dacă nu, nu).

În concluzie, firmele ar avea mai mult de câștigat dacă procesul de recrutare s-ar baza mai mult pe experiența candidaților și pe ceea ce știu ei să facă pe baza unui portofoliu/locuri de muncă anterioară. De asemenea, eventualele teste ar trebui să fie date pentru a vedea capacitatea candidatului de a rezolva anumite probleme, nu de a-l pune efectiv să facă muncă pe gratis.

Lasă un comentariu